06 noiembrie 2017

"Pantofiorii Roz" pentru ca fac ce imi place



Sunt Zoe. Fetita cu Pantofiorii Roz.
Nu stiu daca ati auzit despre mine, dar daca veti auzi vreo data de Zoe, balerina renumita, sa stiti ca in prezent eu ma consider o fetita obisnuita. O fetita care traieste si bucurii si tristeti, si reusite si esecuri. Uneori am energie multa, alteori as vrea doar sa lenevesc. Uneori am curaj, alteori mor de frica. Pe parcursul anilor de studiu la scoala de dans trec prin multe aventuri, unele mai placute, altele mai putin placute, unele cu emotii pozitive, altele cu emotii negative. Dar vreau sa cred ca nu incetez sa fiu Eu, orice s-ar intampla. Si incerc sa invat din orice experienta aparuta.
De exemplu, imi e frica de Dna Olenska si nu vreau sa o dau in bara cu ea. Insa, chiar si asa, nu  vreau sa copiez pe nimeni, nici  macar pe Laila, considerata perfectiunea in scoala(  Eu ii spun " papusa cu cheita").
Desi, nu greseste niciodata la balet si pare sa aiba toate gesturile calculate, mi se pare ca uneori, nu danseaza din placere ci pentru ca trebuie sa fie perfecta.
Eu nu vreau sa fiu perfecta ca persoana. Dar vreau sa dansez perfect. Si stiu ca pot face asta, pentru ca eu dansez din placere. Am inteles de ceva timp ca succesul consta in a trai cu pasiune ceea ce ne place. Chiar daca uneori e greu. Foarte greu.  Baletul nu este atat de usor precum pare. Chiar daca balerinele par sa zboare in mod firesc pe scena, muncesc mult de tot inainte de asta. Uneori, din greu si chiar si cu lacrimi. Dar, daca iti place ceea ce faci, uneori ajungi sa strangi din dinti si mergi mai departe.
Dupa cum vedeti, sunt si o fetita care analizeaza si gandeste mult. Uneori prea mult si ma incurc in ganduri. Dar, oamenii din jurul meu, cei carora le fac loc in viata mea, vor intotdeauna sa ma ajute sa gasesc iesirea potrivita din acest labirint al gandurilor. Si din situatii neplacute. 

Desi “Pantofiorii roz” este o serie de 13 carti pentru fetite( editura RAO zice ca e pentru 6-9 ani, eu as incadra-o la 10-14, dar si pentru mame), eu am citit-o cot la cot cu Amelia. Am retrait clipe din scoala, trairi, frici si impliniri.  Cred ca in Zoe exista cate un pic orice fetita.
Daca as intalni-o i-as propune sa plece in calatorie in lumea Micului Print. Sunt sigura ca s-ar regasi acolo, dar ar si invata multe aspect noi.  Pentru ca, la fel ca si Zoe, Micul Print depune pasiune in ceea ce face ( cate griji isi facea pentru floarea pe care a lasat-o singura pe planeta lui!) . Gandeste si analizeaza profund la fel ca Zoe. Iar pe ea ar ajuta-o sa descopere diversele trasaturi ale omului prin Micul Print.Ar putea intelege mai bine oamenii din jur. 

Dar si Micului Print i-as propune sa citeasca Pantofiorii Roz. Pentru a invata cum e sa ai prieteni, cum e sa vezi partea buna din oameni si din ce ti se intampla. Pentru a invata sa traiasca mai optimist.

03 noiembrie 2017

In orice situatie te-ai afla, #WeAreTheAnswear. Doar trebuie sa vrei

- Cum ai putut  uita bagajul de maternitate acasa? Eu in ce ma imbrac sa nasc? Doar stii ca ne-au spus sa ne aducem camasa de noapte, capot...
- Pai, pana una alta, fug repede dupa bagaj.
- Sigur, dragul meu! Stai sa vorbesc cu copilul din burta sa nu cumva sa iasa pana te intorci tu de acasa! Nu ai timp! nu vezi ca am contractii tot mai dese?
- Sa caut un magazin in zona?
- Nu sunt spalate, calcate! Nu intra in sala de nasteri cu asa ceva!
Ma priveste descumpanit si nu stie ce sa mai zica..
Ma uit la mine. Sunt imbracata in salopeta de blugi si o bluza stramta pe sub ea.  Nu pot folosi nimic de pe mine.
Ma uit la el, jumatatea mea mai buna cum se zice. Dar se pare ca si jumatatea mea mai uituca.
E imbracat in camasa in carouri, care vine peste blugi. I-am calcat-o azi dimineata pe la 5, cand contractiile abia incepuse. Nu puteam nici sa dorm, dar nici sa stau sa ma uit doar la ceas. Asa ca, am mai calcat o tura de haine pana au inceput contractile sa se inteteasca.
- Da-ti jos camasa si pune inapoi geaca si incheie-o pana sus!
M-a privit neincrezator cateva secunde, dar, se conformeaza( nu te pui cu o femeie care sta sa nasca). Isi scoate camasa . Se incheie la geaca. El de 90 kg pe atunci, eu de 55 kg cu tot cu bebe in burta. Camasa imi vine foarte bine peste burta si suficient de lunga.
......Cu 13 ani in urma, intr-o zi de toamna cu soare, am nascut la o maternitate de stat, intr-o camasa barbateasca, albastra, in carouri.
Dar, jur, ca, atunci cand m-am intors in salon, ma simteam cea mai sexy de acolo. Asa cum nu m-as fi simtit probabil daca as fi nascut in camasa obisnuita de noapte. Ceea ce mi-a confirmat inca o data ca tot ce se intampla, se intampla spre bine.
Nu am poze de atunci.


Si nici de atunci, de demult, cand m-am intins cu toti cei 155 cm ai mei pe scarile ASE-ului din Chisinau. Scari mari, largi, multe. Lume multa, tineri frumosi pe-acolo. Eu cu o plasa in care aveam borcane goale ( Vinerea, dupa cursuri, plecam acasa si duceam borcanele goale ca sa iau altele pline).
Cand m-am trezit jos, mi s-a parut ca s-a facut liniste totala si ca toata lumea ma priveste. Sau poate, doar in capul meu era o liniste totala, pentru ca borcanele se auzeau spargandu-se, iar eu auzeam cateva voci care ma intrebau daca sunt bine.
M-am ridicat. M-am uitat la mine. Imi curgea sange din genunchi, pantalonul era sfasiat la genunchi. Nu era mare bai, desi inca nu era moda de pantaloni gata rupti. Dar, puteam supravietui.
Insa, o fata care venise sa vada daca sunt bine, mi-a facut semn ca nu doar acolo mi s-au rupt pantalonii...ci si in ...fund..da, exact acolo. De la cazatura, s-au desfacut de la cusatura si.. nu am cercetat prea mult. Nu voiam sa ma vad in oglinda atunci! Simteam cum imi ard obrajii si ma intrebam ce ma fac!! M-am uitat la mine in jos. Sangele de pe genunchi incepea sa se usuce.
Mi-am vazut esarfa de la gat! Esarfa mea iubita, la fel de rosie ca obrajii mei in acel moment.
Am scos-o. Am infasurat-o in jurul meu, parte peste parte ( ce bine ca nu am ascultat-o pe mama si mi-am cumparat esarfa aceasta desi e imensa), fara sa o strang prea tare pe coapse. Era cu o palma mai sus de genunchi. Am bagat capetele prin inelele destinate curelei de la pantaloni. Am legat-o intr-o parte.
Pantalonii un pic stramti pe mine. Fusta care a iesit din esarfa, un pic larguta. Eu de 43 kg ( a fost o data...) Nu imi statea rau deloc. Pe parcursul zilei, cand s-a incalzit. Am scos si ascuns pantalonii si am prins fusta din esarfa cu o curea imprumutata de la un coleg.
Pentru ca mi-a placut atat de mult, la scurt timp, cu ajutorul masinii de cusut am transformat esarfa intr-o fusta adevarata.
Dar, cum ziceam nu am poze nici de atunci.


Daca as fi avut, acum m-as fi putut lauda cat de descurcareata sunt eu, in cadrului provocarii lansate de magazinul online Answear.
Prin provocarea #WeAreTheAnswear sunteti invitati sa aratati tuturor cum folositi moda pentru a iesi frumos si elegant (sau frumoasa si eleganta) dintr-o situatie neplacuta.



In functie de cat de descurcareti va dovediti a fi, puteti primi de la puncte in clubul Answear, vouchere de cumparaturi, pana la un Fiat 500.
Daca inca nu ati trait nici o situatie de genul acesta, fiti cu ochii in patru.
Nu se stie niciodata cand o esarfa mare devine fusta, rochie de plaja, palarie sau camasa de dormit.




Si nici nu poti prevedea cand camasa sotului, devine camasa pentru maternitate, rochie pentru plaja sau chiar de iesit in oras ( daca o legi cu o cravata la mijloc, devine chiar eleganta).


In plus, nici nu stii cum poti ajunge sa folosesti manusile pufoase si groase pe post de termos pentru biberonul copilului tau.


Iar intr-o zi poti fi nevoita sa folosesti cravata partenerului tau pe post de curea la fusta sau pantaloni, sau in loc de bareta la geanta ( da, mi s-a rupt bareta o data si asa am putut sa o tin comod), sau de ce nu, pe post de bentita.


Si daca se intampla sa apara acel moment, faceti videoclipul, inregistrati-l pe Facebook utilizand hashtag-ul #WeAreTheAnswear .  E timp sufficient pentru inspiratie pana pe 31 decembrie 2017!
Articolul a fost scris pentru SuperBlog2017

01 noiembrie 2017

Cine are carte..se salveaza de extraterestri

- Hai, trezirea! imi spune mama, ca in fiecare dimineata. 
Deschid un ochi, ma uit pe geam. E inca intuneric. Doamne, cat urasc perioada aceasta a anului! Sa plec la scoala pe intuneric.
Aud si vantul vajaind la geam. Super! O zi "perfecta" de mers la scoala pe jos. Voi inainta ca melcul, metru cu metru, prin zapada inca necuratata.
- Imediat, baigui eu in timp ce incerc sa imi aranjez si mai bine picioarele in plapuma  incolacita in jurul meu.
...Asa cum presupuneam, e alb de jur imprejur. Vantul imi sfichiuieste pielea din jurul ochilor ( unica parte a fetei ramasa neacoperita). La fiecare pas, piciorul mi se afunda pana la genunchi.
In momentele astea urasc scoala.
- Cine a inventat-o? o intreb pe mama in fiecare dimineata de iarna, cand trebuie sa ma spal cu apa rece pe fata.
- Grecii, imi raspunde ea de fiecare data. 

«Ii urasc pe greci», imi zic eu, in timp ce ridic piciorul pentru a-l afunda din nou in zapada. Ii urasc pe greci, mai ales iarna.
Nu am fost niciodata in Grecia, dar pentru ca acum ii urasc atat de mult, exact in acest moment, mi-i imaginez ca niste monstri, de statura mica, cu  maini scurte, cap mare, ochi bulbucati si antene lungi. De ce lungi? Pai, pentru ca ei, dihaniile, vor sa afle prin antene cati copii  nefericiti au facut de cand au inventat scoala asta. De ce nu au inventat-o si pastrat-o acolo, pe planeta lor? Sau Grecia nu e planeta? Parca a zis Domnu' la Georgafie ca e tara totusi.
Of, daca as fi trait eu pe atunci, in Grecia Antica! Le-as fi anihilat toate ideile despre scoala, inca de pe vremea Imperiului Bizantin (proful de istorie a zis ca scoala a fost inventata pe-atunci). Si nu as mai fi umblat astazi prin zapada asta mare. As fi stat acasa la caldura si as fi revazut inca de vreo 5 ori trailerul de la filmul "Dincolo de orizont". Am primit linkul, ieri, pe grupul clasei. Toata noaptea am vazut dihaniile alea in vis. Voiau sa ma manance, iar eu inaintam cu greu prin zapada ca sa scap de ei....M-am trezit foarte speriat si obosit de atatea aventuri.


Ridic piciorul, masor din ochi inca vreo 30 cm si il apas in zapada. Nu se afunda. Ma las pe piciorul respectiv si apas cu si mai multa putere. Nu se afunda, dar nici nu  mai reusesc sa il ridic. Pare ca s-a lipit in zapada alba la vreo 10 cm adancime. Ma sprijin pe piciorul ramas liber si trag cu mana. Ma misc, in stanga, ma misc in dreapta. Dintr-o parte, cineva ar zice ca dansez intr-un mod ciudat, cand in stanga, cand in dreapta, aplecat asupra zapezii.
Cu coada ochiului vad ca zapada din stanga mea incepe sa se miste in sus. Ma opresc din tras. Holbez ochii la gramada de zapada care se formeaza in stanga mea.Gramada tot creste, creste, aruncand in jur cu un praf alb si rece.La un moment dat, explodeaza! Da, da, explodeaza improscand in stanga si in dreapta cu zapada.( desi, ciudat, a fost o explozie fara sunet). Cand zapada inceteaza sa mai cada, ma trezesc in stanga mea cu un monstru din asta, caruia ii ziceam mai devreme, in imaginatia mea, grec. Explozia descopera si faptul ca piciorul meu intepenise sub zapada in antenele monstrului. Antene, care asa cum imi imaginasem, erau luungi. Si incolacite in varful bocancului meu.
Inmarmuresc de frica. Ce-am facut?!!! Astia au receptionat prin antenele lor ca eu ii urasc si ca stiu ca ei sunt cei care ne-au nenorocit pe noi, copiii care trebuie sa facem scoala zi de zi. Si au venit sa ma pedepseasca, clar !
Monstrul ma priveste cu ochii bulbucati si mari. Au o culoare intensa de verde , de parca e motanul nostru noaptea. 
Inghet de frica (sunt inghetat si de frig, dar acum nu il mai simt). Faptura care pare sa vina de pe alta planeta, intinde mana catre mine. Vreau sa ma dau un pas in urma si nu pot. Antenele lui inca imi tin bocancul. Incerc sa strig si nu iese nici un sunet. 
Ce mi se intampla? De ce nu ma pot misca si nu pot vorbi? 
Stai! La ora de biologie, profesoara ne-a zis atunci cand am invatat creierul si neuronii ca frica si groaza ingheata creierul. Si ca atunci el nu mai da nici o comanda.
De aia corpul meu nu ma mai asculta !  
Extraterestrul face un pas spre mine. Noroc ca are mainile scurte si nu ajunge inca la mine. 
- Nu mi-e frica, nu mi-e frica, imi repet in timp ce incerc sa imi dezghet creierul scotocind prin el dupa ceea ce am mai aflat la scoala si m-ar putea ajuta in aceste momente sa scap de frica, dar si de inamic.
Zambetul ! Zambetul este cea mai puternica arma ! Ne-a zis profesoara de biologie. El emite semnale pozitive creierului nostru, dar si semnale puternice celor din jur.
Trag aer in piept, intorc capul catre El si Zambesc ! Larg, cu toti dintii.
El mai face un pas spre mine, mana lui atinge mana mea. Eu ii intind tremurand mana mea si reusesc sa baigui: "Salut"
Un salut zambitor. Cred ca cel mai zambitor din viata mea.
El imi strange mana. Simt cum bocancul este eliberat din stransoare…
Hai, ca e buna si scoala asta la ceva. La nevoie, te ajuta sa scapi de extraterestri.
Mda..nu ii mai urasc pe greci (in imaginatia mea, in acest moment, nu mai sunt monstri. Doar greci)
Oare cei de «Dincolo de Orizont» cum au scapat de ei ? Oare ei stiu de arma aceasta «Zambet ?» Oare ce arme mai exista? Oare vrem sa scapam de ei?

….Extraterestul de langa mine o ia in fata mea facand carare. Intoarce capul sa vada daca il urmez. Parca imi zambeste si el. Sau nu ?

 Acest articol a fost scris pentru Superblog2017

30 octombrie 2017

Cea mai buna bautura este apa de izvor

Cand esti un ratacit prin desert, cu buzele uscate, cu gatul insetat si gandurile incetosate, sticla de apa, oferita de cineva pe drum, iti aduce Speranta
Cand esti un om de afaceri, asezat la masa negocierilor, cu gatul uscat de emotie, sticla de apa, aflata pe masa pentru tine, iti ofera Incredere.
Cand esti un sportiv implicat cu tot sufletul in competitie, dar caruia la km X i se inmoaie picioarele si incepi sa nu mai poti, sticla de apa, intinsa catre tine, iti daruieste Energie.
Cand esti un elev, prezent la un examen si infricosat de comisia din fata ta, cu glas pierit si buze care se misca fara sunet, sticla de apa din mana ta, iti da Curaj.  
Cand esti o mamica nedormita cu un bebelus care sta agatat de sanul tau non-stop( si deci cu gatul uscat non-stop/efect al alaptarii), sticla de apa, aflata langa perna ta, iti ofera inca un pic de Rabdare 
Apa aduce Speranta, Incredere, Energie, Curaj, Rabdare si multe altele.
Iar noi avem o datorie fata de noi insine: sa o folosim corect pentru a ne hidrata si astfel, pentru a functiona eficient.
Suntem obligati sa ii oferim creierului apa curata cum este cea extrasa din Mitrovo Polje ( Serbia), pentru ca el sa aiba energia necesara si sa ne ofere concentrare si o memorie buna.
Suntem obligati sa ii oferim ficatului nostru apa cu un continut echilibrat de minerale, pentru ca el sa fie cat mai curat posibil si sa poata procesa cu bine toate celelalte substante care intra in organism.
Suntem obligati sa ii oferim corpului nostru, apa pura cum este apa de izvor, daca vrem ca el sa ne raspunda corect tuturor cerintelor noastre zilnice.

...Mie imi place apa. Imi place si sa o privesc sub toate formele ei ( de ploaie molcoma sau zapada alba si pufoasa, de rau grabit sau izvor care susura poezii, de mare infinita sau lac adormit...).
Dar imi place si sa o beau. Nu imi este greu sa beau 2-3 litri pe zi. O fac mecanic si fara sa imi impun. Dar nu a fost mereu asa. Au fost o perioada in viata mea, cand ii dadeam corpului meu doar cate un pahar, maxim doua pahare de apa pe zi.
Daca vreti sa incercati sa ajungeti si voi sa beti din placere, desi nu sunt specialist, v-as propune sa incercati asa: 
1. Propuneti-va sa terminati un recipient mic de apa in prima zi. De exemplu o sticla de apa de 0,5l. Psihologic e mult mai usor sa termini o sticla mica de apa, decat sa iti pui dimineata in fata, o sticla de 2 l pe care speri sa o bei din prima zi!
2. A doua zi, propuneti-va sa beti 2 sticle pe zi. Pentru a va fi mai usor, incercati sa le impartiti, una dimineata, pe stomacul gol, a doua dupa pranz.
3. Mariti numarul sticlelor zilnic, fixandu-va din timp, o ora aproximativa cand veti bea urmatoarea sticla. Am remarcat ca, daca am respectat orele aproximative in fiecare zi, la un moment dat, organismului meu I se facea sete cam pe la aceleasi ore.

Ma veti intreba cum intra 2-3 l de apa in mine, care am 1,55 cm?
Nu a fost usor. La inceput nu intrau si pace!
Dar, pentru a reusi acest lucru:
- Am micsorat la maxim consumul de alte lichide cum ar fi sucuri acidulate sau nu, bere sau alcool. Pe langa efectele nocive ale acestora, ele umple stomacul si nu mai lasa loc de apa. In plus, cum spune si G.Cosbuc "De ea capul nu te doare..."
- Port mereu cu mine o sticla de 0,5 l. Daca sunt plecata pe mai mult timp,  iau si 2-3. Sunt mai usor de repartizat prin rucsac/geanta si mai usor de folosit.
- Beau in fiecare zi, pe stomacul gol, o cantitate maxim acceptata de organism. Acum pot bea 0,5l o data, dar am inceput de la 1/4. Apa da energie creierului si da un start bun de functionare intregului organism.
- Imi aleg o sticla cu apa, care sa ma atraga ca si design, dar in calitatea careia sa am si incredere. Este mult mai usor sa fii ademenita sa bei, daca ai o sticla cu un design elegant si interesant.  In aceasta categorie se incadreaza si sticlele de 0,5 l " La Fantana".  Puteti comanda doar 6 baxuri de cate 12 sticle o data, dar nu e mult, va asigur. Dupa doua ture de musafiri, si cate 2-3 litri bauti zilnic, se duc repede.
Nu uitati insa, ca dupa aia, sa duceti toate sticlele la reciclat. Va eliberati si spatiul, dar faceti bine si Planetei!


apa-de-izvor

Cam atat am facut eu. Cred cu tarie, ca impunerea unui ritual zilnic la inceput, s-a transformat ulterior in reflex.
Acum organismul meu isi cere singur doza zilnica. Pentru ca si el, la fel ca mine, are nevoie de multe ori pe parcursul zilei de doze mari de Speranta, Incredere, Energie, Curaj si Rabdare...iar obligatia mea este sa i le ofer prin doze suficiente, de apa de izvor.

Acest articol a fost scris pentru Superblog2017
Citatul folosit face parte din poezia " Apa" de George Cosbuc. 
"Bautura cea mai buna,
Este apa de izvor.
Peste pietre apa cade,
Murmurand incetisor:
O beau cerbi si caprioare,
Caci e limpede mereu,
De ea capul nu te doare,
Ea nu-ti face trupul greu.
Las sa bea deci vin batranii!
Voi beti apa! Daca ea
Pentru copilasi e buna,
Nici pentru batrani nu-i rea"

27 octombrie 2017

Performanta energetica a unei case este realizata cu suflet

"O atmosfera placuta in casa este baza vietii tale" Dalai Lama

Ai simtit vreodata ca in unele case, desi sunt frumoase, luxoase, cu o temperatura de 24 grade in casa iarna si vara, totusi in casa aia iti e rece? Este o casa unde probabil se zambeste rar, unde probabil confortul material este mai presus decat confortul psihic.Altfel, nu imi explic cum poate sa imi fie frig desi in casa e cald..

Sursa: Pinterest
...Inainte sa ne mutam in casuta in care stam astazi, am stat cu chirie intr-un apartament. Confort doi, nedecomandat.
Apartamentul avea multe de imbunatatit, mobila veche, geamuri prin care uneori mai sufla frigul.
Dar na, plateam caldura termica la comun, caloriferele erau din alea mari, de fonta, adica calduroase. Nu m-am gandit prea mult la cata caldura se pierde din cauza ca apartamentul nu este izolat, iar pe la balcon sufla vantul uneori( mai ales la picioare). Am trait pe principiul " important e ca imi este cald acum".
E adevarat ca si vara era cald, foarte cald. Dar, am supravietuit cateva veri ( mai pe la socri, mai pe la mare, la munte..din pacate si prin spitale cu afectiunea Ameliei.. dar vara trecea cumva fara sa transpiram excesiv in acea casa).

Intr-un an,  ne-a venit ideea sa ne mutam intr-o casuta la periferie (am fost mai mult fortati de situatie, dar asta e alta poveste. O poveste cu  vecinul de deasupra, care din cauza bolii lui, nu dormea noptile si nu ne lasa nici pe noi sa dormim).
Sa cumparam o casa a noastra, sau sa construim in perioada aceea, nici nu putea fi adus in discutie in acea perioada. Asa ca, am inceput sa cautam o casa de inchiriat.
Ca orice om care isi cumpara sau inchiriaza un spatiu de locuit, am inceput sa facem o lista cu ce ne-am dori de la casa cautata.
Voiam un spatiu suficient de mare, incat sa nu ne simtim inghesuiti sau sa ni se para ca nu avem aer. Dar, in acelasi timp, o casa cat mai micuta, pentru ca factura la gazele utilizate in timpul iernii sa nu ne taie de tot bugetul de vacante.
Voiam o casa izolata bine din punct de vedere termic, o casa cu geamuri termopan pentru a nu mai lasa vantul sa intre.Cu multa lumina, dar care sa nu fie foarte calduroasa vara... voiam multe.
Insa, nu stiam cum vom evalua toate astea, asa, printr-o vizita. Mai ales ca multe nu se vad la suprafata, multe nu stii sa le observi.
Ne gandeam ca, nu vom avea de ales, in ceea ce priveste aspectele care tin de izolatia casei, de izolatia podelelor, va trebui sa credem proprietarul pe cuvant (si sa le traim pe pielea noastra mai tarziu).
Ce bine insa, ca exista internetul si nu ne lasa sa murim prosti. El ne-a informat atunci ca, de fapt, in loc sa crezi cuvantul proprietarilor, mai bine le ceri un certificat energetic. Certificat pe care, cam orice proprietar ar trebui sa il aiba.
Ce mai e si acest certificat veti intreba? Nici noi nu stiam cu ce se mananca. Dar ne-a luminat un prieten de familie care tocmai vanduse apartamentul.


El mi-a explicat ca un certificat energetic este un act oficial pe care scrie negru pe alb, cati bani vei risipi sau economisi pentru incalzirea casei iarna si pentru mentinerea temperaturilor racoroase vara.
- Bine, nu iti scrie chiar suma, imi explica el, dar, in functie de clasa energetica in care este incadrat imobilul, casa este mai mult sau mai putin performanta din punct de vedere energetic. 
Ok!! daca e vorba de bani, trebuie sa ne asiguram ca vom cheltui cat mai putini, nu?


Am sters de pe foaie toate cele scrise mai sus, si am adaugat simplu: certificat energetic/clasa energetica superioara.
Insa, socoteala de acasa, nu se potriveste cu cea din targ.
Am tot cautat si vizitat case si casute. Si dupa vreo doua luni de cautari l-am sunat pe prietenul nostru sa ii cerem sfatul. I-am spus ca, desi,  gasisem o casa de clasa energetica A (deci foarte aproape de perfectiune), nu am simtit nici o atractie fata de acea casa. Nu ma vedeam traind in ea, nu ma identificam cu ea. Simteam cum ma ia frigul doar cand intram pe holul acestei casei.
In schimb, am gasit o casa cu un certificat energetic de clasa mai joasa, unde m-am simtit din prima clipa ca acasa. Am simtit acolo o liniste sufleteasca si o energie pozitiva, cum nu mai simtisem demult, in nici o casa.
Dar, totusi, sa platim facturi duble la caldura si energie electrica?
- Bineinteles ca mai importanta decat performanta energetica a casei (certificata de auditor), este cum va veti simti voi in aceasta casa, ne-a zis el. Si stiti de ce?  Pentru ca, "optimismul casei" e mai greu de schimbat. In schimb, performanta energetica a casei o puteti schimba oricand. Cum? Dupa ce va mutati, chemati un auditor sa va faca un audit energetic ( nu costa mult, nu va impacientati). El va va furniza un raport, conform caruia veti putea afla ce puteti imbunatati la aceasta casa, pentru a creste si performanta sa energetica. Respectiv sa scadeti si cheltuielile. 

Zis si facut. Am semnat contractul cu proprietarei acelei case.
Cand ne-am mutat, era o toamna frumoasa, calda. Ma temeam ca, acea liniste sufleteasca era emanata de casa, doar datorita anotimpului de afara si a soarelui care patrundea prin geamurile mari si luminoase.
Insa, primul Craciun in aceasta casa a fost minunat. Am simtit bucuria sarbatorilor de iarna in familie( da, am chemat chiar si socrii si m-am simtit la fel de bine).
Am simtit cat de frumos este sa traiesti intr-o casa cu care te identifici( desi nu este noua).
Facturile de la caldura au fost maricele, dar nu imposibile. In primavara insa, cu acordul proprietarilor, am chemat un auditor energetic.
Cand am primit raportul, aveam trasate mai multe actiuni de realizat, pentru ca, in anii urmatori, sa economisim energie, deci si bani.
Dar, nu le puteam face pe toata o data. Depindeam foarte mult de proprietari.
Insa, cu participarea noastra, in prima faza, au fost de acord  si au completat cu geamuri termopane acolo unde nu erau.
La scurt timp, printr-o conjunctura favorabila noua, casa a trecut de la statutul de " casa in chirie" la statutul de " casa in rate". Adica a devenit " casa noastra" Da, am cumparat-o chiar si asa, cu cel mai mare drag, desi conform auditului de atunci, mai aveam multe de facut pentru a ajunge la performanta energetica optima.

Ce am facut pana acum?
  • Am construit un hol mic, suplimentar, pentru a amortiza aerul rece cand intri in casa.  Pierdeam foarte multa caldura intrand direct intr-un hol mare de unde intram in camere. Se racea instantaneu pe tot holul si implicit in camere. 
  • Am schimbat acoperisul, pentru ca prin unele locuri, apa patrundea in casa si crea umiditate excesiva. 
  • Am adaugat un calorifer mai mare in baie. Cel existent nu facea fata si astfel aveam cea mai mica temperatura acolo.
Ce mai avem de facut?
  • Mai avem de izolat casa pe exterior.  In primul ranf, se pierde multa caldura fiind neizolata. In al doilea rand, exact in spatele casei noastre, toamna aceasta au inceput sa isi construiasca si vecinii o casa. O izolatie a casei cu vata termoizolanta  ne va oferi si izolatie fonica (deci dublu avantaj)
  • Trebuie sa schimbam si centrala care consuma mult curent, avand peste 10 ani. Pe langa toate astea, a inceput sa si fornaie uratel.  
  • Si unele tevi ar trebui schimbate, pentru ca sunt vechi si exista risc sa se sparga si sa infiltreze apa in pereti.
Dar toate la timpul lor.

Sursa: Pinterest
Nu am regretat o clipa decizia de a alege aceasta casa, chiar daca asta a insemnat ca pe moment sa avem niste cheltuieli suplimentare. Sunt sigura ca in timp toate aceste cheltuieli vor fi amortizate. Daca nu in bani, atunci, cel putin in confort psihic, bucurie si liniste sufleteasca.
Pentru ca, da, eu si dupa cativa ani in care am trait in aceasta casa, i-am aflat toate calitatile, dar si defectele eu tot astept cu nerabdare sa ma intorc acasa.
Eu inca astept cu nerabdare intalnirile cu prietenii, care se simt la noi, ca la ei acasa.
Eu inca ma bucur de orice sarbatoare organizata in casa noastra.
Ne-am convins atunci ca nu iti trebuie un spatiu foarte mare sau luxul obiectelor din jur, pentru a simti bucurie si implinire sufleteasca. Ci iti trebuie optimism( si am avut nevoie de foarte mult optimism in perioada aia in care si Amelia a fost "clienta" spitalului de ortopedie). Si iti mai trebuie si prieteni buni. Si adevarati.


Sursa: Pinterest
Nu stiu de ce, nu am gasit o explicatie a acestui sentiment de bine avut in aceasta casa inca de la inceput. Ma gandesc ca oamenii care au trait in casa aceasta inainte noastra au fost oameni atat de pozitivi si buni, incat aceasta energie s-a infiltrat si in peretii casei.
Iar datoria noastra este sa mentinem aceasta energie pozitiva. Pentru ca eu cred ca o adevarata performanta energetica a casei vine si din suflet.

Acest articol a fost scris pentru Superblog2017